Articol

Prin intermediul eforturilor intense depuse de amelioratorii de animale, performanţa lactaţiei vacilor noastre de lapte a crescut  excesiv în ultimele decenii.

În acelaşi timp, se acuză din toate părţile faptul că, aşa numitele boli de producţie precum inflamaţiile ugerului, retenţiile placentare, febra de lapte şi cetozele apar din ce în ce mai des.

Există o relaţie statistică între mărimea performanţei lactaţiei şi a riscului pentru diferite boli infecţioase şi neinfecţioase.

Pe de altă parte, există numeroase ferme, în care se obţin performanţe foarte ridicate ale lactaţiei, iar în acelaşi timp sănătatea animalelor este excelentă, fertilitatea efectivului nu cauzează probleme deosebite iar durata de utilizare se situează peste medie. În aceste ferme, raţiile, tehnica de furajare, sistemul de întreţinere, mulsul şi măsurile de prevenire (în special referitoare la infecţiile glandei mamare, bolile podale şi incapacitatea de a se ridica) sunt în aşa fel optimizate, încât, în pofida riscului crescut care apare în cazul performanţelor de lactaţie ridicate, animalele să aibă o stare de sănătate excelentă.

La aceasta contribuie cu siguranţă şi faptul că, în decursul dece-niilor precedente concomitent cu eforturile de maximizare a producţiei de lapte, condiţiile de întreţinere a majorităţii vacilor de lapte în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor a fost îmbunătăţită în mod semnificativ.

Creşterea în adăposturi cu stabulaţie liberă, care predomină la momentul actual şi care consideră confortul vacii, reprezintă un progres faţă de creşterea în stabulaţie legată şi parţial pe durata întregului an, care s-a practicat în trecut. Desigur că sunt posibile şi alte îmbunătăţiri ale sistemelor de întreţinere. Optimizările par a fi necesare nu numai pentru a atinge o performanţă de lactaţie mare, ci în acelaşi timp pentru a prelungi durata de utilizare a vacilor de lapte care este scurtă la momentul actual. Referitor la acest aspect, bolile ongloanelor la vacile de lapte care apar în mod frecvent  reprezintă o problemă importantă.

Prin aceasta, rămâne a se trage concluzia că, un management deficitar – iar aici apare factorul om – este cauza principală a bolilor de producţie care apar frecvent. Diferenţa decisivă dintre fermele de vaci de lapte care au un succes situat peste medie şi cele care se află sub medie este dată mai puţin de performanţa de lactaţie a efectivului, ci într-o mai mare măsură de competenţa şi conştientizarea problemelor de către conducerea unităţii.

Având în vedere varianţa considerabilă dintre fermele de vaci de lapte în ceea ce priveşte productivitatea efectivului, sănătatea animalelor şi fertilitatea este util a se analiza indicatorii care fac posibile comparaţii între diferite ferme.

Pentru aceasta există:

Din motivele menţionate, performanţa medie de lactaţie a efectivului nu reprezintă un indicator care se poate utiliza în aprecierea sănătăţii animalelor.

De asemenea, nici marja brută şi cu aceasta profi-tabilitatea unui efectiv nu sunt corelate foarte strâns cu productivitatea efectivului. Mulţi fermieri obţin profit în condiţii asemănătoare de productivitate a efectivului, atunci când ceilalţi factori sunt corespunzători („sistemul inputului redus”);

Nici nivelul cheltuielilor cu tratamentele veterinare – calculate ca Euro-cent/ litru de lapte livrat – nu se pretează la aprecierea sănătăţii animalelor. Multe ferme investesc în mod apreciabil – şi aceasta cu mult succes – în măsuri de prevenire. Cheltuielile cu tratamentele veterinare sunt expresia unei stări de sănătate foarte bună în fermă.

Mult mai semnificativă este aşa numita efectivitate vitală, aceasta însemnând producţia de lapte a unei vaci/zi; pentru vacile din rasa Holstein aceasta este în multe ţări de 15 kg/zi ca şi o condiţie pentru obţinerea unui rezultat pozitiv al unităţii atunci când se consideră cheltuielile totale.

Cea mai importantă sursă de venit pentru crescătorul de vaci de lapte este în mod normal venitul provenit din încasările de la lapte. Un indicator foarte important trebuie să fie de aceea pentru fiecare fermă calitatea laptelui. Acesta se apreciază pe de o parte prin numărul de celule somatice din cisterna de lapte, iar pe de altă parte prin diferenţa dintre cantitatea de lapte produsă (conform datelor de la controlul laptelui) şi a cantităţii de lapte furnizate şi vândute la fabricile de lapte.

Fertilitatea efectivului este un aspect central important, deoarece pe lângă inflamaţiile mamare, infertilitatea este la momentul actual cea mai des întâlnită cauză de ieşire din efectiv şi prin aceasta joacă un rol decisiv în durata de utilizare redusă a vacilor noastre de lapte. Un interval scurt dintre fătări este un obiectiv important pentru obţinerea de venituri ridicate de la viţei.

Ratele mari de înlocuiri (30-50%) sunt considerate adesea ca un semnal de alarmă pentru solicitarea excesivă a capacităţii fiziologice a vacilor de lapte şi cu producţia insuficientă. Cu toate acestea, valorile trebuie considerate diferenţiat: anumite ferme de mare succes au vândut un număr considerabil de animale de reproducţie sau au selectat foarte strict pe partea femelă. Cu toate că rata de remontare este mare, sănătatea animalelor se situează peste medie.

Atunci când rata de eliminarea de necesitate (imaginea 1) este mare, aceasta nu este compatibilă cu o creştere a vacilor de lapte solidă din punct de vedere economic şi care să ţină cont de bunăstarea animalelor. Cauzele sunt de regulă boli de producţie apărute în mod repetat, aceasta însemnând boli a căror frecvenţă este corelată direct sau indirect cu nivelul producţiei de lapte.

Pentru diferite boli, în baza a numeroase studii epide-miologice au fost propuse valori ţintă pentru frecvenţa anumitor boli pe durata unei lactaţii (aşa numiţii indici de lactaţie). Aici se pleacă de la premisa că, într-o fermă, chiar şi în cazul în care există un management perfect, animalele se îmbolnăvesc uneori. Chiar şi prin implementarea măsurilor de prevenire nu poate fi redusă rata de îmbolnăvire la zero. Pe de altă parte, anumite rate de îmbolnăvire semnalizează deficite evidente cu privire la întreţinere, furajare şi igienă (aşa numitul nivel de alarmă), care necesită o intervenţie imediată. Obiectivul ar trebui să fie pentru fiecare unitate, să se situeze pe cât posibil în jurul valorii ţintă şi pe cât posibil departe de nivelul de alarmă.

O comparaţie a valorilor dintre unităţi diferite (imaginea 3) necesită ca, definiţiile bolilor să fie unitare:

– O inflamaţie clinică a ugerului (mastita) este definită ca apariţia modificărilor laptelui (puroi, fulgi de fibrină) şi unde tulburările de stare generală (febră, cantităţi reduse de hrană ingerată) pot fi prezente, dar nu apar neapărat;
– Retenţia placentară este considerată de mulţi fermieri ca reţinerea placentei pe durata a 12 ore de la fătare; alţii consideră o perioadă de 24 de ore ca fiind normală.
– În timp ce anumiţi fermieri vorbesc despre diaree la viţei deja la apariţia fecalelor apoase, alţi colegi numai atunci când viţeii prezintă fecale apoase în mod extrem.

Din punct de vedere veterinar, este problematic faptul că, din ce în ce mai mult se analizează şi se documentează numai faptele constatate (de ex. animalul rămâne culcat, inflamaţii ale ugerului, şchiop), fără ca acestor rezultate să li se poată atribui diagnostice (de ex.  pareze ale uterului hipocalcemice, mastite flegmonoase septice, dermatită digitală. Cu toate că un procent ridicat de animale ce şchioapătă dintr-un efectiv trebuie consi-derat întotdeauna ca fiind relevant din punct de vedere al protecţiei animalelor, o reducere a procentului de animale care şchioapătă necesită diferite măsuri strategice, în funcţie de cauză (de ex. cazuri frecvente de boli infecţioase precum dermatita digitală, comparativ cu o problemă a efectivului de şchiopătări produse de factori neinfecţioşi de ex. datorate laminitei cronice).

În plus, munca cu indicii de lactaţie este semnificativă şi practicabilă, atunci când efectivul deţine un anumit număr minim de animale (mai mult de aprox. 30 de vaci de lapte). Dacă un fermier deţine 5 vaci, iar o vacă suferă o dislocare de abomasum, dacă va analiza procentul de 20%, va avea o problemă de efectiv. Dacă se consideră că, multe boli apar în mod inevitabil fără a exista greşeli de management reale, acest exemplu arată că, calculul unui anumit procent nu este semnificativ. Un instrument suplimentar, şi util pentru aprecierea sănătăţii animalelor este evidenţierea sistematică a condiţiei corporale. Un procent ridicat de animale foarte slabe (BCS < 2,5) şi/sau animale cu un BCS > 4,0, denotă întotdeauna greşeli sistematice de management al efectivului sau îmbolnăviri repetate (de ex. paratuberculoza).

Imaginea 1.
În contextul creşterii producţiei de lapte, la nivel de populaţie a crescut riscul faţă de diferite boli de producţie; un management bun al efec-tivului asigură compatibilitatea dintre producţia ridicată, sănătatea animalelor şi durata lungă de utilizare.

Imaginea 2.
O rată mare de ieşire din efectiv poate avea multe cauze – dacă rata de eliminare de necesitate este foarte mare, de aceasta răspund adesea bolile de producţie care apar în mod frecvent.

Imaginea 3.
Riscul faţă de diferite boli de producţie este foarte mare în special pe durata primelor săptămâni de lactaţie – o explicaţie în acest sens este bilanţul energetic negativ frecvent (BEN) ca urmare a creşterii rapide a producţiei de lapte după fătare, în timp ce consumul de furaje creşte doar treptat şi atinge un nivel maxim numai în săptămâna a VIII-a de lactaţie. Înainte de toate, este importantă varianţa considerabilă dintre diferite vaci.

Imaginea 4.
Frecvenţa bolilor specifice variază între ferme diferite, depinzând foarte mult de condiţiile de întreţinere şi de furajare din ferme. Evaluarea sistematică a acestor frecvenţe face posibilă iniţierea măsurilor specifice în ferme.

Articol preluat din revista „Genetică și reproducție”.